Complet diferiți, cu background-uri și pasiuni inițial fără legătură, am descoperit că suntem fix ce-i trebuie unui business de familie să prindă aripi și să nu se mai oprească. Nebunia și îmbrățișarea riscului le avem amândoi la cote înalte.

Dincolo de asta, fiecare are propriul univers. Al lui începe întotdeauna cu un creion în mână. Linii îndepărtate vin spre mine și forme concrete încep să curgă, legate, fluide, fără să înțeleg mare lucru. Ce vrea să fie, de unde au pornit, de unde să le privesc? 3D-ul meu e blurat, deviat, oricum dar numai clar nu e. Și… totuși… parcă se deslușește ceva; a ajuns în prim plan și acum înțeleg și eu. Îi mai dă câteva umbre și contururi, mai îngroașă 2–3 linii și capătă sens și pentru mine.

E un dressing pe trei pereți, desenat impecabil 3D, doar din creion. E la fel de fiecare dată și sunt uimită de fiecare dată. Oare cum funcționează omul ăsta? Oare cum e lumea în capul lui? El vede altfel, el aude altfel… oare simte altfel? Da, cu siguranță simte altfel: el simte notele cum sună într-un instrument, el vede notele într-o melodie într-un mod aparte. El e artistul desăvârșit, până devine cel mai practic și tehnic om.

Aici nu mai am putere să procesez. Aude orice zgomot și spune ce nu funcționează la mașina de cant. Ascultă șuieratul pânzei de circular și știe că într-o săptămână un rulment va ceda. Ascultă ghilotina și știe că a tăiat cantul la capăt cu 2 mm mai târziu. Și desface și curăță fiecare rotiță până-i sună lui legate toate notele.

Același artist cu creionul în mână instalează și dezinstalează orice soft din calculatorul CNC-ului, concepe toate proiectele de găurire cu precizie de milimetru, cu spiral de 4 și cu freză de 8, cu nut de PFL și decupaj de chiuvetă. Și nu-i place cum e șlefuită bara de haine și face el o combinație de tăiere și șlefuire, să iasă perfect. Și nu e mulțumit de ambalajul ăsta de carton în 3 straturi, în mintea lui există ceva mai bun, doar nu înțeleg băieții de la proiectare. O să facă el cumva să îi îndrume și o să obțină exact cartonul și ambalajul gândit.

Gata, dacă înlocuiește și ribonul la imprimantă și pune noua dimensiune de etichete, ajunge pentru azi. Mâine are o sută de alte idei pe care trebuie să le testeze și poate până vinerea viitoare reușește să finalizeze și pozele la noua colecție de dressinguri, să putem pleca și noi în vacanță pentru prima oară pe anul ăsta. Mergem cu mașina, ca de fiecare dată, copiii au crescut în mașină, au văzut Europa din mașină, avem cele mai faine glume și cele mai profunde discuții de familie în mașină. E impecabilă, scaunele curățate și tratate cu soluție specială și cu parfumul discret, că știe că am alergie la orice se apropie de “brăduț”. Grecia, Italia, Turcia, Austria: peste tot iubim mâncarea, dovleceii cu usturoi și caracatița, supa linte și kunefe-ul, sarmalele și gulașul, pastele și pizza. Înghețata. Cafeaua. Captain Morgan-ul.

Universul meu e diferit. Eu văd totul în tabele, rafturi, planuri, schițe și deadline-uri. Și, dincolo de toate, în oameni. În oameni ca tine și ca mine: ocupați, agitați, cu zeci de griji pe cap, care au nevoie de o oază de liniște. Cred în familii și în puterea lor de a se construi împreună, cred în sentimentul de „acasă”.

Iar „acasă” trebuie să fie așa cum alegem noi, așa cum ne simțim mai bine: cu pereții și mobilierul care ne definesc, cu canapeaua turcoaz și cu perdelele de in. Nu neapărat cu trendurile de culori și materiale care sunt la modă azi, ci cu ceva personal, creat pentru spațiul și nevoile noastre. Fiecare are propriul ritm și propriul stil. Eu, de exemplu, am iubit mereu hainele pe umerașe, chiar și pe cele necălcate. Imi place să le văd ordonate, respirând. Poate tu le preferi împăturite, pe rafturi sau în coșuri, și e perfect așa. Așa trebuie să fie: după tine.

Nu pot să-ți spun eu cum e mai bine, cu bare sau cu rafturi, cu uși pe balamale sau glisante. Eu doar pot să te incurajez să le incerci, să le combini, să le potrivești cum simți. Și da, dacă mă întrebi pe mine, n-aș renunța niciodată la o balama Soft Close sau la un sistem de culisare Hafele din acelea care alunecă lin, ca aburul unei cafele de dimineața. O promisiune șoptită că o sa ai o zi blândă, chiar dacă-n două ore totul o să se transforme în haosul frumos al vieții de zi cu zi. Și sigur mi-aș păstra un loc doar al meu, pentru eșarfele mele, purtate peste cap, cu ochelari de soare mari și briză caldă, undeva pe Riviera franceză (sau pe A2, intre Fetesti si mare). Imi place gândul că există un loc și pentru partea asta din mine care visează, chiar și printre tabele și planuri. Imi dau voie să-mi fac lumea: după mine.

Iar ăștia suntem Noi: două lumi complet diferite, dar care s-au echilibrat perfect. El – cu gândirea lui tehnică, cu precizia și curajul de a testa orice. Eu – cu planuri, povești și dorința de a pune-n planșe vise. El construiește, eu organizez. El dă formă lucrurilor, eu le dau sens. Împreună, am crescut Lara Modul ca pe un copil al nostru, cu nopți nedormite, cu emoții, cu greșeli și bucurii. 

Lara Modul nu e doar despre pal și șuruburi, e despre oameni și familie. E felul nostru de a spune o poveste despre echilibru, despre liniște, despre bucuria de a construi ceva împreună. Nu vrem doar să facem mobilier, vrem ca fiecare piesă să poarte cu ea puțin din sentimentul ăsta de „acasă” pe care l-am construit noi, pas cu pas.